vineri, 20 februarie 2009

Nesimţirea nu mai are limite!

Sute de chinezi şi-au făcut un campus improvizat în faţa Ambasadei Chinei de la Bucureşti, unde trăiesc în frig, măcinaţi de boală, fără hrană sau haine de schimb, fără ca autorităţile române sau chineze să le acorde atenţie. “Le-au expirat contractele de muncă sau firmele pentru care lucrau, cele mai multe de construcţii, au dat faliment sau n-au mai avut ce să le ofere. Pe nimeni nu mai interesează soarta lor, nimeni nu-i ajută să se întoarcă la familiile lor. De aproape două luni îndură cel mai cumplit frig posibil, zi şi noapte, improvizându-şi adăpost din folii din plastic şi dormind pe pungi pline de gunoaie. Continuare

Până acu vreo câţiva ani te gândeai să emigrezi pentru a scăpa de nesimţirea fără margini din România. Dar, peste tot e la fel. Cel puţin în aceste vremuri. Lipsa umanităţii mă depăşeşte. Unde să te mai cari pentru a scăpa de atâta nesimţire?!
Pe Marte o fi viaţă până la urmă sau nu ?!

marți, 3 februarie 2009

Ceva ce politicienii români nu au să facă niciodată!

Congresmanii americani doresc să-şi îngheţe salariile

Criza econimică mondială îi afectează până şi pe politicienii americani. Astfel, 93 de membri ai Camerei Reprezentanţilor susţin un proiect de lege care le-ar îngheţa salariile, în condiţiile crizei economice. În baza unei legi din 1989 ce vizează creşterile salariale pentru parlamentarii americani, membrii Camerei urmau să aibă o creştere a lefurilor de 4.700 de dolari din 2010. Demersul în această privinţă a fost iniţiat de politicianul republican Ron Paul şi democratul Harry Mitchell şi ar conduce la economisirea de către statul american a 2,5 milioane de dolari. În fiecare an, un membru al Camerei Reprezentanţilor câştigă 174.000 de dolari, liderul unui grup politic câştigând 193.400 de dolari, iar preşedintele Camerei, 223.500 de dolari. (Sursa: NewsIn)

Buget de lux pentru Cotroceni şi pentru Parlament


Cheltuielile de personal din bugetul guvernului Boc aferente celor mai răsfăţate instituţii ale statului sunt cu zeci de procente mai mari decât anul trecut. Nici măcar proiectul de buget al lui Tăriceanu, considerat de actuala coaliţie „nerealist“ pe vreme de criză, nu dădea atâţia bani preşedintelui şi parlamentarilor.

Bugetul prezentat de guvernul Boc în acest an de criză prevede creşteri semnificative ale cheltuielilor pentru autorităţile statului de la cel mai înalt nivel. Nu este vorba despre plusuri acordate pentru investiţii pe care să le facă respectivele autorităţi, ci doar de cheltuieli cu personalul. Astfel, la Preşedinţia României apare la capitolul cheltuieli de personal un plus de 19%, de la 11,4 milioane la 13,6 milioane de lei. Nici parlamentarii proaspăt aleşi nu au de ce să se plângă: bugetul Senatului prevede, la acelaşi capitol, o creştere de 30%, de la 66,8 milioane la 87,2 milioane de lei, iar cel al Camerei Deputaţilor o creştere de 19%, de la 165,1 milioane la 196,9 milioane.

De reţinut că bugetul de stat pe 2009 al fostului guvern, ulterior retras, a fost considerat de actualii guvernanţi „nerealist“, pe motiv că nu a ţinut cont de actualele condiţii de criză, care impun o restrângere a cheltuielilor.
(Sursa: Cotidianul)