Sonny J - Sorrow

Few things I hate about England

Când eram în țară, în Bacău mai exact, că-n București situația stă altfel, sufeream din pricina faptului că nu mai aveai unde să te duci după 11 seara.

Primul loc de muncă a fost în afara Londrei. Am descoperit cu dezamăgire că viața socială se stinge la 10 seara. If you are lucky! Am constatat cu stupoare că preaminunatele cafenele englezești se închid la 4-5 după-amiaza, inclusiv în weekend! Nu mai vorbesc de shop-uri și alte servicii.
Singurele deschise până pe la 9-10 seara sunt restaurantele, dar care nu au terase și la care trebuie să stai înăuntru. Când știi că vara englezească vine într-o joi și tu ești la muncă atunci, încerci pe cât posibil să te bucuri de vremea călduță, deci nu vrei să te închizi într-o încăpere întunecoasă și super-galagioasă, când poți respira aerul curat de afară. Ai timp să te înfunzi în încăperi obscure 11 luni pe an!
Mi s-a spus că în orășelele mai mici, cam asta e viața. Zic, ok, tre' să mă mut.
And I did! Where else?! London, of course.

Constat cu stupoare că nici Londra nu e diferită.
Marea metropolă a lui pește!

1. Nu poți fuma înăuntru, se știe. Dar nici afară nu poți după 10 seara, pentru că sunt locuințe deasupra.
2. Și aici ești dat afară din pub la 10 jumate seara, 11 jumate dacă nimerești într-un loc unde proprietarul e burghez și-și permite să plătească licență pănă la 11 jumătate seara. Despre licențele în crâșme am mai scris aici
3. Nu vine nimeni să-ți ia comanda. Tre' să te duci la bar. Nu-ți este schimbată scrumiera pană la momentul închiderii, ăsta fiind semnul că tre' să te cari.
4. Autobuzele! Schimbul de șoferi se face când ți-e lumea mai "dragă", de cele mai multe ori când te grăbești îngrozitor. Schimbul durează cel puțin 10 minute, asta dacă următorul șofer se află deja în stație. Dar se mai întâmplă să nu fie. Și ce se întâmplă atunci ?! Șoferul căruia i s-a terminat tura își ia gentuța și pleacă. Nu poate exista ceva mai hilar decât un autobuz abandonat în stație, plin cu oameni derutați și nervoși.

Te poți urca în altul firește, dar dacă nu ai abonament, "excursia" poate fi costisitoare, o lira 40 la fiecare urcare.

Tot legat de autobuze, se mai întămplă să fii dat jos la o stație-două după ce te-ai urcat. De ce ?! Că i s-a terminat tura și el trage la garaj! Dar nu ți se comunică asta când te urci. N-ai ce face, tre' să iei altul, altă liră 40!
Teoretic, în astfel de cazuri, șoferii sunt obligați să-ți dea un bilet la mână, ca să nu mai plătești odată, dar nu se întâmplă asta pentru că "rup ușa" când li se termină programul și n-au ei nervi de-a tăia bilete la un autobuz întreg.

5. Stilul de viață al oamenilor care trăiesc în această țară. Este precum al chinezilor. Toți în "fabrici și uzine" în timpul săptămânii, iar în weekend beau ca porcii, devin exagerat de gălăgioși, fac scandal și se iau de tine pe stradă.

6. Felul de a fi. Rece, constipat și arogant.
Privesc cu dezgust stilul latin de viață. Li se pare sălbatic și de prost gust. Cum adică să dansezi salsa, noaptea, în picioarele goale, la foc de tabără?! Și cum adică așa.. în văzul tuturor?! Credeam că vremea triburilor a apus de mult
Man... dancing is public. Peeing and having sex is NOT! But they don't get it ...
Nu vreți să știți cum caracterizează ei Carnavalul de la Rio, care probabil este unul dintre cele mai spectaculoase evenimente de pe planetă. Cum adică să dansezi aproape gol, pe stradă, așa.. ziua în amiaza mare mai ales ?!

7. Sistemul medical. Trebuie să fii pe moarte ca să ai parte de investigații serioase de sănătate, ceea ce mi se pare o bătaie de joc și o lipsă de respect a vieții umane. Sunt atâtea boli periculoase care-ți dau semne când e prea târziu și mori cu zile doar ca să salveze ei niște bani la buget. Dar, în același timp, plătesc din bani publici fertilizările în vitro! De când este o problemă națională faptul că o grăsană bețivă nu poate rămâne gravidă ?! Să ducă un stil de viață sănătos și poate o să poată, dar nu trebuie să plătesc eu pentru asta !
Despre british medical system am mai scris aici

8.Parcările exagerat de scumpe. Refuz să cred că întreținerea lor costă atât de mult încât să justifice tariful nesimțit de parcare!

9. Limitările stupide și fără motiv a vitezei pe autostradă!

10. Faptul că Opel nu e Opel, ci Vauxhall, Cocolino nu e Cocolino, ci Comfort. Și lista poate continua la nesfârșit.

11. Expresiile "How'ya mate" și "see you later" ca formă de good bye. Chiar dacă știu că nu se vor mai vedea 3 ani, ei tot "see you later" spun.

12. Engleza de baltă a englezilor! Funny, I know! Dar numărul analfabeților e mare și la ei.
Când spun că nu vorbesc "proper English" nu mă refer la jargonul americănesc care transformă "what" în wot", etc., ci de cuvinte ciunțite în așa hal încât nu alcătuiesc niciun sens.

We ar ya fra = Where are you from
Ke ya tek ya namb = Can I take your number
We ke ya eee goo fud = Where can you eat good food
Etc., etc., etc.
Acum m-am mai învățat cu "limbajul" ăsta, dar într-o conversație de 5 min tot zic de 5 ori "sorry, what ?!"

Regarding ways of speaking, here's something funny:

"N-avem joburi, n-avem joburi", dar le dăm foc la alea pe care le avem

La capătul străzii mele, o clădire imensă este demolată după ce a ars, sâmbătă, în întregime.



Descreierații ăștia sunt atât de oligofreni încât ei nu realizează că nu au făcut niciun bine nimănui, cu atât mai puțin zonei, de care de altfel se plâng că nu are suficiente job-uri.

Clădirea din imagini găzduia la parterul ei o afacere de generații întregi, pe o suprafață imensă își desfășura activitatea un magazin de mochete de calitate superioară. Estimez că avea cel puțin 25 de angajați în acest punct. La etaje erau locuințe.

Au ars supermarketurile: Aldi, Iceland și Asda. Dacă fiecare avea cel puțin 30 de angajați, înseamnă 90 de locuri de muncă pierdute. Pentru că trebuie să fii cel puțin tâmpit să crezi că acestea se vor mai deschide vreodată în zonă.

Un alt magazin în care au dat iama a fost unul de calculatoare, aproximez și acolo cel puțin 10 job-uri.

Un magazin de bijuterii, care a ars și ăsta în întregime, cel puțin 4 joburi.

Câteva restaurante și buticuri de tot soiul, alte câteva zeci de joburi.

Sediul JobCenterPlus, unde capetele de gumă găseau de muncă, alte cel putin 25 de locuri.

În urma acestei debandade, estimez că s-au pierdut cel puțin 250 de locuri stabile de muncă.

"From riot to revolution"

"The Tottenham Riot on Saturday evening was a response to the killing of Mark Duggan, to police brutality and to racism.

It was NOT about mindless thuggery or outside elements. It was about the way people are treated by the police, the authorities and the system - and especially about the way black people are treated [..]"

Așa și-a început articolul de primă pagină, singurul de altfel, fițuica de cartier numită "Socialist Worker". Aceasta nu are niciodată mai mult de o pagină sau două și cuprinde texte de genul "Don't work! Strike! sau Fight against: ..something".

Ieri, 8 August, la câțiva zeci de metri de sediul poliției din Tottenham, câțiva localnici s-au adunat să promoveze o ideologie cel puțin discutabilă.
Niște no-name-uri au început prin a face un rezumat al celor care au murit, de-a lungul timpului, împuscați de poliția londoneză.
După Mark Duggan, cel decedat joi, 4 August, personajele care păreau să conducă întreaga manifestație i-au menționat și pe Cynthia Jarrett și Roger Sylvester, amândoi decedați în urma unei altercații cu poliția din Tottenham, dar și pe alte persoane omorâte într-un fel sau altul de către polițiști în diferite zone ale Londrei.

La meeting au participat și câțiva preoți catolici și nu numai, care au îndemnat la calm, la înțelepciune și la pace.
(Din păcate calitatea video-ului nu e foarte bună că n-am avut la îndemână decât un Nokia de 2 mega px și care spre frustrarea mea a filmat numai ce-a vrut ea)


Discursul mi s-a părut pueril și plin de rasism. Negrii au reputația de a se victimiza într-un mare fel și m-am convins de acest lucru în urma acestui meeting, dar și din diverse incidente la care am asistat de-a lungul timpului în Anglia.
După părerea mea, singurii rasiști sunt chiar ei, negrii. Fac scandal la orice pas, orice nu le convine acuză că sunt discriminați și pe persoanele implicate, de rasism.

Mark Duggan a fost un traficant de droguri, punct. În momentul arestării, acesta avea un pistol asupra sa. Punct. S-au tras focuri, un polițist a fost rănit și colegul acestuia l-a împușcat pe Duggan în auto-apărare. Case closed.

Motivații cum că acest Duggan avea familie, 4 copii sunt irelevante. Și polițistii poate aveau familii. Ce erau să facă, să moară împușcați ca să nu dea dovadă de "rasism"? Ridicol.

Revenind la meetingul de ieri, acesta mi s-a părut o adevărată instigare la violență.

" Riots can shake the system, but we need more - a revolutionary movement capable of tapping a wider power of resistance to counter the ruling class.
We need to use all our strength to unite the fights against racism, the police, the rich, the Tories and capitalism.
That's the way to get rid of this rotten government, to confront racism and to begin the battle for a better world. "

Ceea ce mi s-a părut înfricoșător a fost faptul că toate acestea se întâmplau în ochii polițiștilor, care se aflau la câțiva metri distanță.
După ce am citit the "SocialistWorker", m-am îndreptat spre aceștia și i-am întrebat dacă au citit textul și ce părere au despre asta. N-am vrut să le bag camera-n nas înainte de a obține totuși un punct de vedere de la ei.
Mi s-a spus că meetingul are loc pașnic, că insăși legea le permite, și că ei nu pot interveni chiar dacă ar fi de acord (cu mine) că ce se petrece acolo este instigare la violență.

După părerea mea, legea englezească a criminalității se încurcă în propria ei "political correctness"

La acest meeting s-a adus la cunoștința publicului că mâine, 10 August, va avea loc o altă întâlnire publică, unde Dumnezeu știe ce mai pun la cale.

Vandalismele și atacurile asupra poliției s-au răspândit în estul și sudul Londrei, dar și în alte orașe din Anglia.

Ce poate simți un om când, la un braț distanță, cineva strigă: " fugiți, bombă!"

Aseară, la orele zece, niște traficanți de droguri au pus stăpânire pe strada principală din cartierul londonez Tottenham și au incendiat tot ce le-a ieșit în cale. Sediul poliției a fost ținta principală, după care au urmat sediul poștei locale, o serie de magazine, un autobuz, două mașini de poliție și câteva locuințe.
Potrivit BBC-ului, incendiatorii au vrut să răzbune moartea unuia din gașca lor, care a murit împușcat de poliția din Tottenham în cursul zilei de joi, 4 august.

Eu locuiesc la trei străzi distanță de zona incendiată. În mijlocul haosului mă aflam în autobuz, în drum spre casă. Eram relaxată, ședeam pe un scaun de la geam din partea de jos (știți, autobuzele englezești sunt pe două nivele) și eram cufundată în lectura unei cărți. Tot aud mașini și dube de poliție trecând în mare viteză pe lângă noi.

Aud ușile deschizându-se, apoi le aud închinzându-se imediat, ridic privirea. N-a apucat nimeni să urce sau să coboare, aud apoi scrâșnete de roți, mulțimea de oameni care se afla în picioare a aterizat în spatele autobuzului, unii peste alții. Apuc să văd figurile șocate, indignate ale celor care n-au apucat să urce în autobuz.
Autobuzul se deplasează într-o goană nebună, cineva strigă foc și se repede în partea din fața a autobuzului. Mă ridic în picioare, și pe vârfuri, să văd peste niște capuri, ce se petrece. Văd un autobuz complet in flăcări, o mașina de poliție și o clădire. Vreo 3-4 elicoptere cu reflectoare se învârteau în cerc și încercau să lumineze ceva în zona spre care ne îndreptam noi.

Aud tropăieli și agitație la etaj, câțiva oameni se buluceau pe scâri în jos și cu niște fețe absolut imposibil de descris au început să țipe: fugiți, bombă!
Dumnezeule, cum pot reacționa oamenii la cuvântul "bombă". Toți cei de la etaj au năvălit jos peste noi, s-au împins, s-au călcat în picioare, au tras de uși, de iesirile de urgență, plângeau, țipau la șofer să deschidă ușile, să ne lase să coborâm. Refuzul acestuia de a spune ceva nu a făcut decât să alimenteze panica, și, mai mult ca sigur, toți erau convinși că este un terorist.
Imediat autobuzul virează stânga deși nu aia îi era ruta. Șoferul bate în microfonul stației, cerând atenție. Ni se comunică că a primit ordin să nu ne lase să coborâm, ci să ne ducă cât mai departe de această zonă căci, din cauza unui "incident major", nu mai este "safe" pentru nimeni să fie "around".

Cred că abia în acel moment am conștientizat că, într-adevăr, s-ar putea să mor. Atunci și acolo. Te gândești, n-ai cum să nu te gândești când te aflii într-o asemenea situație și când singurele detalii pe care le deții sunt cele pe care le vezi în fața ochilor. Primul gând a fost la mama și la ce-o să se facă ea fără mine. Apoi am început să-mi fac griji cu ce bani o sa-mi aducă mama corpul în țară și analizam ce-ar însemna dacă m-ar incinera ăștia aici, ar fi mai ieftin.
Îmi zic, ce mod stupid și deloc drept să mori.
Apoi, mă întreb de ce Tottenham, nu este o zonă de interes major. M-aș fi așteptat să sar în aer în metrou, dar nicidecum într-un autobuz, pe o stradă oarecare cu mult în afara zonei de interes a Londrei.
Șirul gândurilor mi-a fost întrerupt de vocea șoferului care începuse să spună ceva. Ni se comunicase unde merge, în ce zonă ne aflam și dacă e cineva care vrea să coboare acolo. Am coborât cu toții. Habar n-aveam unde mă aflam, eram într-un loc "safe", dar foarte departe de casă. Mă lămuresc unde sunt și pe unde trebuie s-o iau. După aproape o oră de mers pe jos ajung acasă. Baricadez geamurile, trag draperiile și ascultam elicopterele care survolau disperate deasupra.
N-am murit. De data asta.

Mai multe detalii aici