Un banc despre medicii români

L-am primit pe mail, mi s-a părut foarte funny.

- Domnule doctor, am venit să mă ajutaţi. Am încercat tot felul de tratamente, dar tot nu am rămas însărcinată!
- Staţi s-o luăm metodic! Poate e o chestiune de ereditate. Mama dv. a avut copii?

Bun bancul, mi-amintește de o relatare din Jurnalul Național despre care am mai scris aici

Au și ei cocălarii și pițipoancele lor

British gym outfit

Adevăru' e că nu poți alerga pe bandă dacă n-ai toc de paișpe, n-ai cum!

Alcool cu pipeta

În timp ce la noi măsura minima de alcool vândută în crâșme/cluburi/etc. e de 50 de ml, la englezi e de 25 de ml.
Încerc să calculez câte drumuri până la bar trebuie să faci într-o seară (nu spun noapte pentru că, de regulă, englezii nu trec, conștienți, de 12 noaptea)ca să te îmbeți în așa hal încât sa nu te mai ridici de jos și cu atât mai puțin să mai știi, a doua zi, ce ai făcut și cu cine.


Problema alcoolului în "Great Britain" e atât de mare încât Guvernul a luat, de-a lungul anilor, tot felul de măsuri pentru a împiedica poporul să mai bea până la inconștiență. Reducerea măsurii minime de alcool vândută în crâșme la 25 de ml e una dintre ele. De asemenea, s-a interzis complet consumul de alcool pe plajă.

Până acu câțiva ani, niciun supermarket, niciun magazin, niciun chioșc, niciun chioșculeț, niciun restaurant, pub sau club nu avea voie să mai vândă alcool după 10 seara. S-a dovedit că această măsură nu funcționează, englezii s-au adaptat situației de criză și au început să bea de mai devreme, unii chiar din timpul serviciului, astfel încât, la 10 seara, toată lumea era praștie. Și, de fiecare dată, se lăsa cu scandaluri, bătăi, violuri, vandalisme și chiar crime. Nedovedindu-și eficiența, măsura a fost "abolită". Dar a apărut o alta, care este în vigoare și în prezent.
Licențe de comercializare a alcoolului în crâșme ( că e restaurant, că e pub, că e club, pentru mine toate-s crâșme) pe diferite ore. Adică, un pub poate să vândă alcool până la 11 seara, altul până la 12, altul până la 1, etc. Firește că, cu cât ora este mai înaintată în noapte, cu atât taxa de licență este mai mare. Guvernanții de la Londra s-au gândit că, astfel, omuleții se vor îndrepta spre case la ore diferite și nu se vor întâlni pe străzi ca să se ia la bătaie sau să producă orice alt fel de necaz.

De asemenea, pentru vânzarea "necorespunzătoare" a produselor alcoolice le-au trântit comercianților niște sancțiuni atât de dure și usturătoare la buzunar încât mulți dintre ei au devenit paranoici și aplică, la rândul lor, niște măsuri aberante. Am văzut, în diferite orașe, anunțuri la intrările crâșmelor cum că nu vând alcool persoanelor sub 21 de ani, 25 și chiar 26 de ani. (Promit ceva poze în viitorul apropiat, nu aveam aparatul foto la mine când m-am aflat în respectivele locații).

Cu toate măsurile, englezii continuă să bea la fel de mult și, de regulă, la 10-11 seara toți sunt praf.

British medical system

Am să încep cu medicul de familie, pentru că mi se pare de-a dreptu' pur și simplu prin câte trebuie să treci și cât ai de așteptat ca să ajungi la el.

Îți este rău într-o noapte ?! Te dor toate insuportabil ?! Dai la rațe toată noaptea ?!

"Ghinion de neșansă"! Însă, ai toate șansele din lume să ți se spargă fierea-n tine, să faci peritonită, pancreatită și altele de genul.

Te vârcolești toată noaptea, bântui prin casă și te rogi la toți sfinții să se oprească durerea, numeri minutele, secundele până răsare soarele, că deh, unii dintre noi nu dau fuga repede la urgențe.

Pui mâna pe telefon la ora 8 dimineață și încerci să-ți faci programare la medicul tău de familie. Că numai așa merge "treaba", n-ai programare, nu vezi medicul sau el pe tine.

Primul șoc e că-ți răspunde o voce stinsă, deja plictisită și te întrebi "cum naiba am sunat în țară?!", dar te dezmeticești și realizezi că persoana, care-ti pare dureros de familiară, nu-ți vorbește în limba ta maternă. Ok... i called at the right number ...

Explici problema, ceri să vezi un medic, orice medic (de regula sunt cuplati mai mulți într-o clinică și nu e musai să-l vezi pe ăla la care ești înregistrat).
Ți se spune calm, dar ferm că nu se poate mai devreme de două săptămăni. Rămâi mut, firește! Te găndești că poate mori pănă atunci, dar optimiști din fire spunem ok ...

După cele două săptămăni, ajungi în sfârșit în cabinetul medicului. Ți se iau analize și ți se spune că rezultatele vor veni peste șase săptămâni. Orice nimic de analiză durează șase săptămâni la aștia să fie procesată!

Când se împlinesc cele șase săptămâni, suni înapoi la clinică și te asiguri că au sosit. Îți faci din nou programare, care, evident, este peste alte două sau trei săptămâni.

De la primele semne de boală și pănă ajungi să iei tratamentul propriu-zis durează în Anglia două luni și jumătate!

Sistemul ăsta ar prinde la noi dintr-un singur motiv, după părerea mea. Ar concedia definitiv veșnicele și neobositele babe care au transformat mersul la medic într-un job în toată regula. Sălile de așteptare n-ar mai fi arhipline și tu, ăla de dai odată pe an la medicul de familie, n-ar mai trebui sa aștepti câte 3-4 ore pentru o amărătă de adeverință!

Pe de altă parte, pe mine ca individ mă prinde mult mai bine sistemul nostru romănesc. Este ridicol să aștepti două luni jumătate (am auzit și de trei luni jumătate) pentru un nenorocit de tratament. Ca să nu mai zic că este și primejdios.