Soluţie absolut genială!
Contestata taxă auto poate fi ocolită! Tot mai mulţi români îşi câştigă în instanţă dreptul de a înmatricula vehicule fără a plăti statului sume importante.
„Primul lucru care trebuie făcut este să te prezinţi la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) fără chitanţa care să ateste plata taxei pe poluare. Acolo, ţi se refuză înmatricularea, pentru că lipseşte de la dosar chitanţa care atestă plata taxei, şi atunci instituţia poate fi dată în judecată cu o acţiune denumită „în obligaţia de a face“, explică Gheorghe Piperea, avocat cu o experienţă de 13 ani.
Cu răspunsul scris prin care DRPCIV refuză înmatricularea, se merge fie la instanţa de contencios administrativ din cadrul tribunalului, fie la cea de drept comun şi se solicită judecătorului să oblige DRPCIV să înmatriculeze maşina fără plata taxei.
Procedură simplă
În motivarea acţiunii, trebuie menţionată încălcarea articolului 90 din Tratatul de la Roma, precum şi a articolului 148, alineatul 2 din Constituţia României. Conform avocaţilor, articolul 90 spune că nu poţi stabili pentru mărfurile existente pe teritoriul statului tău un regim fiscal discriminatoriu faţă de mărfurile care vin din spaţiul intracomunitar.
Alineatul 2 din articolul 148 menţionează că în conflictul dintre o lege internă şi o lege comunitară are putere cea comunitară. „Şi, atenţie, fără să fii nevoit să te adresezi unei instanţe comunitare, ci uneia naţionale“, adaugă Gheorghe Piperea.
Mai multe detalii aici.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu