marți, 25 septembrie 2007

Jandarmii au ajuns să ne cureţe mizeria

De ziua mobilităţii, jandarmii băcăuani au desfăşurat, sâmbătă, 22 septembrie, împreună cu voluntarii Centrului Regional de Ecologie Bacău, o acţiune de ecologizare a mai multor zone din judeţ. Cei 80 de jadarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău şi cei 40 de la Gruparea Mobilă au strîns, din poligonul unităţii de tancuri de la ieşirea din Bacău spre Oneşti şi în amontele lacului Şerbăneşti, tone de gunoaie. În aceste zone, băcăuanii s-au bucurat de-a lungul verii de vremea frumoasă. Au petrecut ore în natură, au făcut grătare, au jucat mingea, au făcut plajă şi s-au scăldat . În urma lor, mizerie. Tone. Jandarmii au strîns pet-uri, sticle, pungi, hîrtii, pamperşi şi prezervative. În total, din municipiul Bacău s-au colectat aproape patru tone de deşeuri. În judeţ, situaţie la fel de umilitoare. În Onesti, cei 40 de jandarmi au strîns, din zona Rezervaţiei Naturale Perchiu şi din Parcul Municipal, 80 de saci. În Moineşti, 25 de jandarmi au adunat, din zona Parcului Băii Minerale, 60 de saci. La Buhuşi, zece jandarmi au colectat 35 de saci, iar la Podu Turcului, alţi 25. Gunoaiele au fost transportate de camioanele jandarmeriei către rampele de gunoi. Situaţia nu stă altfel nici în restul ţării. La doar o lună după instalarea anotimpului cald, în Capitală, firmele de salubritate au colectat, din pădurea Băneasa, peste cinci tone de deşeuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu